Ghid de interacţiune cu copilul meu

Publicat in 11 octombrie 2017

Există cuvinte şi expresii pe care le ştim cu toţii încă de pe vremea când eram copii: „Vine bau-bau”, „Te iau ţiganii”, „Iei bătaie la fund”, etc. Nu-i o regulă ca bunicii să fie exclusiv responsabili de propagarea acestor expresii. Le-am auzit şi din gura părinţilor tineri. Le-am auzit pe stradă, în magazin, în autobuz din partea unor necunoscuţi.

Există şi obiceiuri adânc înrădăcinate: musafirul trebuie să-i aducă celui mic ceva dulce. Din aceeaşi categorie sunt şi bunicii care vor să-şi răsfeţe nepotul cu bomboane şi prăjituri. Cei care simt că acesta este o parte din rolul pe care un bunic îl are.

Şi cum ar fi dacă am spune „STOP”? Cum ar fi dacă am refuza ca bunicii să-şi răsfeţe nepoţii cu dulciuri, ca musafirii să renunţe să dea banii pe ciocolate  şi oamenii din jur să aibă o limită impusă de părinte atunci când i se adresează copilului? Veţi spune că este imposibil, că exagerez. Ei bine, prefer să fiu o mamă exagerată şi să mi se ducă vestea în acest sens decât să zâmbesc amar de câte ori cineva îi oferă fetiţei mele o bomboană ori îi spune că e rea pentru simplul fapt că nu se comportă conform normelor. Ale cui norme? N-aş putea să vă spun exact.

Photo by Gary Bendig on Unsplash

M-am gândit să imprim un ghid pentru toţi cei care interacţionează cu copilul meu, pentru toţi cei care ne trec pragul, dar metoda ar fi poate prea agresivă. Cred în dialog şi în comunicare. Cred că fiecare părinte decide pentru copilul lui. Cred că fiecare părinte are dreptul să fie sau nu de acord cu orice factor extern care are un impact cât de mic asupra copilului lui. Trataţi-mi copilul cu respect! Aşa vă va trata şi el. Aşa vă vom trata şi noi, părinţii lui.

 

  • „Vine bau-bau şi te duce dacă nu eşti cuminte/Te ia poliţia/Vine vrăjitoarea/Vine doctorul cu injecţia” – Bau-bau nu există. Poliţia şi doctorii fac lucruri bune. Nu-l interpretează pe acest „bau-bau” imaginar. Noi suntem cei care le proiectăm copiilor imagini greşite. Noi le inducem adesea teama de medic. Şi, până la urmă, ce defineşte un copil cuminte? Stă ca sfântul pe pereţi? Nu aleargă? Nu ţipă? Nu plânge? Nu am născut o marionetă, ci un copil liber, care se dezvoltă absolut normal, care nu are capacitatea să stea locului atunci când vrem noi, care nu îşi poate controla emoţiile atunci când i se impune. Lăsaţi copiii să fie copii şi nu le induceţi frici! Copiii mici nu au nici capacitatea să facă diferenţa între personajele reale şi imaginare. Gândiţi-vă de 2 ori înainte să le lansaţi ameninţări menite să-i cuminţească!
  • „Iei bătaie la fund dacă mai bagi în gură” – Fix azi dimineaţă o bunică îi spunea nepotului că îi dă bătăiţă la fund dacă mai bagă pietre în gură. Băgatul diverselor lucruri în gură face parte din dezvoltarea normală a copilului. El nu înţelege că poate băga în gură strict jucării de dentiţie. El descoperă lumea şi cu gura oricât de greu ar părea de înţeles. Cât despre copilul meu, la noi explicaţiile şi bătaia, oricât de inofensivă ar părea, nu sunt pe picior de egalitate. La noi primează explicaţiile fără ca ameninţările de orice fel să-şi aibă locul în discuţii.
  • „Eşti mare să mai stai la ţiţi/să faci în pampers/să ai suzetă/să ceri în braţe/să dormi cu mami şi cu tati” – Nu vreau ca fetiţa mea să poarte pe umeri obligaţia „copilului mare”. Eu sunt mare, sunt adult, dar încă îmi place să mă ia mama în braţe, să mă mângâie. Exact aşa stau lucrurile şi în cazul unui copil. Are nevoi. Noi, părinţii, încercăm să îi împlinim nevoile, să o ajutăm să-şi conştientizeze senzaţiile, aşa cum sunt cele care ţin de toaletă. Nu ne dorim să punem pe ea o presiune inutilă, presiunea „copilului prea mare”, presiunea ruşinii. Lucrurile se fac treptat, nu cu expresii cu iz de dojană. Oameni buni, înţelegeţi că noi alegem când să ne lăsăm de dormitul împreună ori când să ne încurajăm copilul să renunţe la scutec. Vouă nu vă revine niciun rol în aceste procese. Decizia se va baza tot pe copil, pe cât este el de pregătit pentru a face un anumit lucru. Ştim sigur că la un lucru nu vom renunţa niciodată: la îmbrăţişări şi la ţinutul în braţe.
  • „Eşti cuminte/rea/Copilul acela este mai cuminte decât tine” – Veţi zice că nu-i mare lucru să îi spunem unui copil că este rău sau cuminte. Vă înşelaţi! Din start punem o etichetă, pozitivă sau negativă, cea a copilului care face numai lucruri bune ori numai lucruri rele. Dar există un copil să facă exclusiv rele ori doar bune? Mă îndoiesc. Un copil căruia i se repetă că este rău nu va fi motivat să facă lucruri bune şi dacă aveţi îndoieli în acest sens, vă invit să citiţi punctul de vedere al unui psiholog. Copiii nu se împart în două categorii, buni şi răi. Copiii sunt copii! Nu le ştirbiţi copilăria cu etichete şi comparaţii! Copilul meu este special, unic. Aşa este şi al vostru, nu? Nu îmi doresc să îndeplinească un standard al adulţilor, nu îmi doresc să o fac să creadă că cineva este mai bun decât ea. Vreau să îi construiesc încrederea în sine, să o susţin, să se simtă iubită şi înţeleasă.

    Photo by Senjuti Kundu on Unsplash
  • „Ţi-a mâncat pisica limba?” – Întoarceţi-vă în copilărie. Ba vorbeaţi neîntrebaţi, ba trebuia să vă daţi drumul la gură când spuneau cei mari, ca şi cum aţi fi avut un buton de on/off care se activa atunci când voiau părinţii, bunicii ori vecinii. Copilul meu nu vorbeşte la comandă şi nici nu intenţionez să îl împing de la spate ca să o facă. Copilul meu nu oferă reprezentaţii nimănui. Vorbeşte atunci când se simte confortabil să o facă.
  • „Mă iubeşti?/Pe cine iubeşti cel mai mult?” – Întrebarea asta mi-a terorizat copilăria. Şi cea mai dură a fost: „Cu cine vrei să rămâi? Cu mama sau cu tata?”. De ce ar vrea cineva să ştie pe cine iubeşte copilul mai mult? Care este scopul întrebării? Înainte să încercaţi să faceţi o conversaţie cu un copil pe baza acestei întrebări, poate nu ar strica să ştiţi că un copil nu pricepe care-i faza cu iubirea şi cu sentimentele. Nu şi le poate conştientiza. Nu are capacitatea necesară să o facă la o vârstă fragedă. Apoi, cum îi puteţi cere să-şi compare mama şi tatăl, să-l pună pe unul mai presus decât celălalt?!
  • „Nu mai plânge/Nu te mai smiorcăi/Eşti urâtă când plângi” – Copil va înţelege că nu este bine să plângă, că trebuie să îşi reprime emoţiile. Mai devreme sau mai târziu, emoţiile respective trebuie să se descarce cumva, pe undeva. Se pot materializa sub formă de agresiuni, copilul poate deveni introvertit, retras. Plânsul nu este o ruşine pentru nimeni. Este absolut normal ca un copil să plângă. Mai degrabă ar trebui ca adultul să-i ofere sprijin, să identifice cauza plânsului, să-i aducă alinare.
  • „Râd copiii/nenea/tanti de tine” – Treaba asta cu „x râde de tine dacă … ” este o formă clară de constrângere. Şi nu oricum. O văd ca pe o constrângere prin umilinţă, o umilinţă care nu există, dar copilul trebuie să o creadă posibilă şi să asculte docil pentru a o evita. La fel ca şi adulţii, copiii au propria lor personalitate. Dacă astăzi fetiţa mea vrea să îşi ia o rochiţă roz bonbon cu picăţele cu ciorapi verzi cu fluturi şi cu cizme galben neon, o las. O las pentru că este un mod în care devine creativă. Are nevoie de mine să o susţin, nu să o judec ori să o constrâng să facă ce-mi doresc eu ori gura lumii.

 

Pe lângă cenzura (de bun simţ, spun eu) descrisă mai sus, i-aş ruga pe cei care ne trec pragul, doar pe ei pentru că cu bunicii nu avem probleme, nu-i aduceţi copilului meu dulciuri. Nu-i aduceţi nimic. Sau dacă simţiţi nevoia să îi oferiţi ceva, cumpăraţi-i fructe, o carte, un joc educativ, o cordeluţă, un ursuleţ de pluş, dar nu dulciuri. V-am răspuns deja când are copilul liber la ciocolată, zahăr şi grăsimi hidrogenate.

Photo by Pete Wright on Unsplash

Dacă ne întânim pe stradă, vă rog nu-i oferiţi din plăcinta pe care o înfulecaţi cu poftă sau nu înainte să-mi dau eu acordul. Întrebaţi-mă pe mine, nu pe ea, dacă îi puteţi oferi.

Doamna vânzătoare de la minimarket, sunteţi simpatică. Simpatică foc. Dar nu-mi mai propuneţi gume şi bomboane pentru copil. Îi este bine şi fără ele.

V-aş mai ruga pe cei ce ne treceţi pragul, dacă se poate, să faceţi un efort ca acest corp mic să-l priviţi ca pe cel al oricărui alt om şi să faceţi tot posibilul să diminuaţi volumul de diminutive pe secundă. Copila mea înţelege bine ce înseamnă măr, ochi, gură, nas, lapte, somn, mâncare şi multe alte cuvinte. Nu-i nevoie să vă exprimaţi cu: măruţ, ochişori, guriţă, lăptic, somnic, mâncărică/păpică, etc. Ştiu că este un fix de-al meu şi, poate vă dezamăgesc, dar nu este singurul. Mai mult decât atât, copila mea este la vârsta la care reproduce tot ce aude, la care a început să vorbească şi chiar îmi doresc să cunoască cuvintele aşa cum sunt ele. Îmi este greu uneori să o înţeleg când le rosteşte aşa cum scrise în DEX. Gândiţi-vă când îşi îmbogăţeşte vocabularul şi cu diminutive. Voi fi pierdută!

 

Mulţumesc pentru înţelegere! 🙂

 

P.S: Promit să continui lista dacă este cazul. Daţi-mi şi voi idei! În raport cu copilul, ce aţi dori să le interziceţi celor care vă trec pragul casei?

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

Comentarii

  1. Otilia Ciulanescu a zis

    As completa si eu cu ceva lista facuta de tine: sa nu mai vorbim cu copilul la plural. De exemplu, atunci cand alearga si se impiedica, bunica fetitei mele ii spune: „Nu mai alergam ca picam si ne lovim!” Cine pica si cine se loveste?
    Sau zice soacra-mea la un moment dat: „Facem caca!”, iar eu ma intorc spre ea si zic: „Amandoua?”.
    Pana la urma copilul trebuie sa stie ca actiunile lui sunt doar ale lui si sunt diferite de ale noastre.

  2. a zis

    Subscriu Otiliei cu pluralul. Mă termină psihic :))) Și mai e și aia cu “of mi-a făcut ieri febră”, “nu-mi mănâncă”, și “mi-a căzut ieri pe scări, când era cu bunica”. Un reflexiv care arată doar o posesie subconștientă nesănătoasă. Copilul nu face nimic, nimănui. Și cum Azucena și Anca pe facebook – că am pățit-o și eu în weekend – “Na,na, prag rău că te-ai lovit de el”. Când responsabilitatea e a altcuiva, total ilogic și nenatural…

    • admin a zis

      Şi asta cu „na, na-ul” dat obiectelor din jur mă omoară. Mi-a scăpat şi asta, şi partea cu pluralul. Fac continuarea în curând. :))

  3. Iasmina a zis

    Completez si eu cu ceva la articolul tau, detest foarte tare cand aud expresii de genul „daca nu mananci, nu te mai iubesc”, „daca nu vi acum, plec fara tine”… Ce mai intelege copilul atunci, ca il iubesti numai daca mananca sau il abandonezi in parc daca nu vrea sa vina atunci?! 🙁
    Nici eu nu sunt perfecta, dar gandesc inainte sa ii spun ceva copilului.
    Iar chestia cu bomboanele si ciocolata adusa cadou ma termina…

    • admin a zis

      Daaa! Expresiile legata de mancare mi se par periculoase avand in vedere ca cei mici poti dezvolta o relatie nesanatoasa cu mancarea. Cu plecatul este acelasi lucru. Ai dreptate!

Alte referințe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *