Ce înseamnă să fii mamă după 40 de ani?

Publicat in 16 iulie 2017

Poveşti despre mame

Pe Mara am cunoscut-o întâmplător prin intermediul blogului. Din vorbă în vorbă, am aflat că lucrează într-un ONG, Mara’s Angels, dedicat copiilor cu dizabilităţi. Touché! Dacă vreţi să-mi captaţi atenţia, spuneţi-mi ceva despre copiii în situaţii dificile şi sunt a voastră. Mi-a spus că este interesată de articole de parenting, de informaţii, pentru că la 40 de ani a devenit mama unei fetiţe mult aşteptate. I-am recomandat câteva bloguri şi i-am propus să îşi împărtăşească povestea. Este diferită creşterea copilului atunci când eşti mamă la 20 de ani sau la 40? Îţi mai ajunge răbdarea la 40 de ani? Cui îi poţi cere ajutorul când părinţii sunt prea vârstnici ori nu mai sunt deloc printre noi? Mara mi-a răspuns la întrebări.

 

Mara, povesteşte-mi puţin despre tine. Ai devenit mamă la 41 de ani. A fost o alegere sau o luptă datorată unor cauze medicale? 

 

Am 42 de ani, dar nimeni nu-mi dă vârsta. Gena face ca o parte din membrii familiei mele să arate mai tineri decât sunt. Recunosc că sunt o fericită din multe puncte de vedere. Întotdeauna am iubit oamenii şi îi iubesc chiar dacă am avut parte şi de dezamăgiri. Nu m-au descurajat. Iar copiii sunt cele mai dragi fiinţe de pe pământ. Acum 20 de ani întâmplarea a făcut să întâlnesc o doamnă care a devenit ca o mamă pentru mine, aşa am simţit, şi care m-a format pentru viaţă, mi-a fost alături la bine şi la greu. Menţionez că eu am crescut cu bunicii de la 12 ani. Aşa a fost contextul. Nu vreau să-mi judec părinţii. Au avut motivele lor şi poate acesta este motivul pentru care m-am ataşat foarte mult de doamna mai sus menţionată. Ca orice om mi-am făcut o familie, dar n-a fost să fie. La scurt timp drumurile noastre s-au separat. Nu-mi pare rău! Sunt lecţii de viaţă din care învăţăm. Eu aşa gândesc.
Mi-am dorit foarte mult să am un copil, dar nu a fost să fie. N-a fost o alegere să fiu mamă la 40 de ani. Nu m-am confruntat cu nicio boală. Mă trag dintr-o familie numeroasă. Fraţii mei au copii. Mai rămâneam eu. Recunosc că am suferit mult că nu am copii, dar mi-am spus „asta este” şi că viaţa merge înainte. Sunt la a doua căsătorie şi poate Dumnezeu a aranjat lucrurile în aşa fel încât să am această bucurie abia acum. Medicii îmi spuneau că nu am nicio problemă medicală. Analizele arătau perfect. Eu nu ştiu cei ăla spital. Nu am avut decât o simplă operaţie de apendicită la 20 de ani. De atunci eu nu am mai fost internată, fac sport, merg foarte mult pe jos, mănânc sănătos, am grijă de mine atât cât timpul îmi permite. M-am rugat zi şi noapte să trăiesc şi eu această minunată bucurie. Mereu mi-am zis că o să primesc acest dar atunci când Dumnezeu va considera că sunt pregătită. Speranţa a existat întotdeauna.

 

Atunci când o femeie devine mamă la 40 de ani este mult mai expusă riscurilor (diabet gestaţional, pre-eclampsie, hipertensiune arteriala, naştere prematură, etc.). Te-ai confruntat cu vreo problemă deosebită pe durata sarcinii?

 

Nu am avut nicio problemă în sarcină. Îmi iubeam burtica şi eram cu lacrimi de fericire în ochi aproape tot timpul. Am avut o sarcină foarte uşoară. Am fost cel mai cuminte şi ambiţios pacient al doctoriţei care m-a monitorizat lună de lună încât să nu apară vreo problemă având o vârstă mai înaintată. Trebuia să nasc la 10 dimineaţa. M-au tot amânat până la ora 14 pentru că aveam cele mai bune analize. Eram într-o formă de zile mari :)). Erau mămici de 25, 30 de ani care aveau nevoie să nască mai repede pentru că existau riscuri. Nu mi-a fost teamă de nimic nicio secundă. Sunt foarte optimistă şi pozitivă de felul meu.

 

Se spune că mamele de 40 de ani sunt un fel de „generaţie de sacrificiu” pentru că trebuie să se îngrijească atât de bebeluşi, cât şi de părinţii ajunşi la o vârstă înaintată, lucru care nu le permite să se bucure de ajutorul bunicilor şi trebuie să se descurce singure în privinţa creşterii copilului. Cum a fost în cazul tău? 

 

Eu îmi cresc copilul împreună cu soţul. Suntem singuri fără părinţi ( sunt decedaţi). Suntem pregătiţi, gătim împreună, ne ajutăm reciproc. Alex e un tată model, un prieten foarte bun şi ne-am asumat împreună această responsabilitate minunată.

Câtă răbdare ne rămâne la 40 de ani să creştem un copil?

 

Răbdare şi iubire am foarte multă. Nu este uşor! Sunt zile şi zile, recunosc, dar când iubeşti şi ştii că ţi-ai dorit atât de mult un suflet drag, nu mai ţii cont nici de vârstă şi nici dacă ai răbdare sau nu. Sunt organizată, fericită. Mai ţopăi ca un copil şi acum. Oamenii mă iubesc pentru că transmit bucurie şi lumină în jur. Copilul meu nu face excepţie.

 

Adesea, atunci când diferenţa de vârstă dintre copii şi părinţi este considerabilă, se spune că se accentuează conflictul între generaţii. Cum vezi tu lucrurile pe viitor? 

 

Sunt sigură că am pornit frumos în viaţă şi sunt pregătită să lupt ca şi până acum, alături de familie. Cred în impusul limitelor atunci când este cazul, în răbdare multă, prietenie, sfaturi utile şi liberul arbitru al copilului meu.

 

Ce sfaturi ai pentru femeile care îşi doresc să fie mame, dar sunt descurajate de vârstă (37-40+ de ani)?

 

Curaj, doamnelor! Viaţa este atât de frumoasă dacă îi dai acea sclipire din interiorul tău! Lucrurile materiale nu au nicio valoare. Sunt doar necesităţi pentru a supravieţui, dar când dai naştere şi valoare unei vieţi, atunci poţi spune cu adevarat că eşti împlinit sufleteşte.
Nu trebuie să se sperie nicio femeie să devină mamă. Fiecare femeie este unică în felul ei, fiecare este frumoasă în felul ei şi fiecare decide ce este mai bine pentru ea.
Eu sunt o mămică fericită!

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

 

Comentarii

  1. a zis

    ce frumos!
    am nascut al doilea copil tot la 40 de ani. ne am spus ca e momentul potrivit si am actionat.
    e drept, nu mai am aceleasi resurse de rabdare si energie parca dar ma incerc cu zambetele lor si ma mobilizez. sunt daruri pe care le am primit si care ma fac bogata copiii mei.

  2. Speranta a zis

    Salut fetelor! Eu am nascut prima fetita in 27.12.1995 si a doua fetita in 29.01.2016! In ’95 aveam exact 18 ani si 3 saptamani si in 2016 abia implinisem 39! Le iubesc pe amandoua ca ochii din cap si ele se inebunite una dupa alta! Daca analizez bine lucrurile pot spune ca la a doua fetita sunt mult mai grijulie, uneori chiar am paranoia! Nu plec de langa ea decat daca este absolut nevoie pt ca imi este mult prea dor de ea! In ’95 vroiam sa ies…sa ies in oras, sa ues cu ceilalti copii….noroc ca am mama si soacra bune! Succes tuturor! 😗

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *